După investițiile care vizează construirea parcului de la UM Gara și a Skatepark-ului din zona parcului Chindia, administrația locală târgovișteană a depus în vederea finanțării și cel de-al treilea proiect care are în vedere extinderea spațiului verde al municipiului Târgoviște.
Astfel, în vecinătatea Complexului Turistic de Natație Târgoviște, pe o suprafață de aproximativ 50.000 de mp, va fi construit un parc.
„În cea mai parte parte, nouă investiție presupune amenajarea unui spațiu verde generos, dar și construirea unui loc de joacă, a unei fântâni arteziene, a unei scene cu gradene, a unui foișor sau amenajarea unor piste pentru biciclete. În plus, parcul va fi dotat și cu o zona de fitness cu elemente de tip bare de tracțiune sau cu mobilier urban inteligent cu Wi-Fi”, anunță primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
Edilul mai spune că parcul va fi supravegheat video, iar tot spațiul verde va beneficia de sistem automat de irigații.
Valoarea totală a investiției este de 11.664.120,71 lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional regional 2014-2020, Axa 4, Prioritatea de Investiții 4.2.
În total, în cadrul celor 3 proiecte amintite, suprafața verde a orașului se va mari cu peste 70.000 mp.