Șoferilor din România le-a ajuns cuțitul la os. Un protest de amploare, împotriva scumpirii carburanților, este anunțat pentru data de 30 iunie, iar peste 200.000 de persoane au anunțat deja că sunt interesate să participe.

Evenimentul “ Protest împotriva preţului carburanţilor” a fost  creat pe Facebook și este anunțat pentru 30 iunie, la ora 12.00. “E timpul să facem ceva, ieșiți în stradă, blocați pompele. Este imposibil și inadmisibil ca într-o țară ca România prețul carburantului să depășească 9 lei/litru. Share masiv ca să vadă toată lumea și să stabilim ce și când vom face. La 121 de dolari pe baril este imposibil ca prețul să depășească 9 lei/litru (unde jumătate din acești bani merg către stat). Noi facem ceva!” scrie inițiatorul acțiunii.

De asemenea, au fost organizate grupuri pentru protestatarii din aproape 20 de oraşe, inclusiv București, Ploiești, Târgoviște, Buzău, Timișoara, Tulcea. Unele acțiuni ar putea ave loc chiar de astăzi.

Șoferii intenționează să blocheze benzinăriile mergând în număr mare în stații și alimentând cu sume mici, astfel încât să aibă o justificare pentru a se afla acolo.

 

Articolul precedentAvocata lui Dragnea: „Nu știu de ce a fost retrasă OUG 13”. De ce fugarii României își caută dreptatea în alte țări – VIDEO
Articolul următorMâine, 14 iunie, absolvenții de clasa a VIII-a încep Evaluarea Națională 2022, cu proba scrisă la Limba și literatura română