Peste 350 de amenzi au fost aplicate de polițiști în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza județului Dâmbovița. Oamenii legii au organizat o razie pentru depistarea și sancționarea persoanelor care nu respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, pentru sancționarea abaterilor comise de participării la traficul rutier, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și a faptelor antisociale.

Au fost angrenați 130 de polițiști, alături de jandarmi, fiind legitimate și verificate 578 de persoane și 120 de societăți comerciale.

De asemenea, în urma activităților din teren, polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal și alte 2 pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335, și au aplicat 355 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 83 315 de lei.

Din totalul amenzilor aplicate în acest interval, 213 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea de COVID-19, 95 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 35 la Legea 61/1991.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentVIDEO Trofeul UEFA 2020 – FAULTAT la București! Cupa EURO, doborâtă de vânt pe Arena Națională
Articolul următorCNAIR cere finanțare europeană pentru drumul expres București – Târgoviște