Crește susținut numărul de vaccinări din județul Dâmbovița. Valul de infectări și restricții au contribuit, foarte probabil, la accelerarea ritmului imunizării anti-Covid. Mii de doze au fost administrate în ultimele 24 de ore. Potrivit Prefecturii Dâmbovița, luni, 25 octombrie, în centrele de vaccinare din județ s-au imunizat un număr de 3.465 de persoane.

Dintre acestea, 2.772 reprezintă persoane nou vaccinate (cu doza 1 de vaccin tip Pfizer sau Moderna sau cu doză unică Johnson & Johnson), 160 persoane vaccinate cu doza 2 și 533 persoane vaccinate cu doza 3, doza booster.

Până în acest moment, la nivelul județului Dâmbovița, 143.856 de persoane sunt vaccinate cu cel puțin o doză, 99.121 persoane sunt vaccinate complet –doza 1 +doza 2 și alte 32.248 de persoane sunt vaccinate cu Johnson & Johnson.

„Cererea de vaccinare în județul Dâmbovița este în creștere. Prefectul județului Dâmbovița, dl. Aurelian Popa, salută faptul că cetățenii județului nostru au înțeles că singura modalitate de a pune capăt acestei pandemii este vaccinarea.

Fiecare moment în care noi toți ne implicăm în mod activ pentru împiedicarea răspândirii virusului, ne poate duce spre normalitate”, se precizează pe pagina de Facebook a Prefecturii Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBilanț coronavirus 26 octombrie. Explozie de noi infectări: aproape 17.000 de cazuri, peste 500 de decese
Articolul următorVIDEO Comisia Juridică a Senatului a decis: Certificatul verde COVID, obligatoriu la locul de muncă