Trei bărbați au fost răniți în urma unui scandal în care au fost implicate mai multe persoane. Incidentul s-a petrecut între 11 şi 12 martie, în satul Ogrea, comuna Valea Lungă.

Astfel, pe fondul unui conflict spontan, cei în cauză s-ar fi agresat reciproc, iar prin faptele acestora ar fi tulburat ordinea și liniștea publică în comunitate.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, față de șase bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 48 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, potrivit IPJ Dâmbovița.

Pe parcursul acestei zile, bănuiții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unor măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentZeci de firme interpuse în achiziţii de autoturisme rulate au prejudiciat bugetul de stat cu 16 milioane euro
Articolul următorDâmbovița. O locuință din comuna Morteni a luat foc