Caz cel puțin ciudat în această după amiază, la Poiana, în județul Dâmbovița. Un bărbat și-a incendiat casa și mașina, de față cu familia, și apoi a plecat de acasă.

La data de 4 septembrie, polițiștii din cadrul Orașului Titu au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că pe raza localității Poiana, s-a produs un incendiu la o locuință și un autoturism. Femeia care a făcut sesizarea este vecina familiei unde s-a produs incendiul.

Imagine cu un caracter ilustrativ

La fața locului s-au deplasat, pe lângă polițiști, și efective din cadrul ISU Dâmbovița, care au stins incendiul.

Verdictul, în ceea ce privește cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost :„folosirea intenționată a sursei de aprindere flacără brichetă”.

Polițiștii au identificat principalul suspect în cazul de incendiere intenționată. Este  vorba  de un bărbat de 34 de ani, care a dat foc mașinii și locuinței, în fața familiei, iar apoi a plecat de acasă.

Articolul precedentAlertă ANM: Cod galben de vreme severă imediată, în Dâmbovița, între orele 14-16.00
Articolul următorPesta porcină africană este prezentă în 316 localităţi din 25 de judeţe din țară