Un șofer din Dâmbovița s-a ales cu dosar penal după ce, vineri seară a fost prins la volan sub influența alcoolului. Un alt bărbat a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism fără a deține permise de conducere.
Potrivit IPJ Dâmbovița, la data de 7 aprilie 2023, în jurul orei 20:11, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național 72A, în localitatea Voinești, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Gheboieni.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
De asemenea, un alt bărbat de 44 de ani, din Pătroaia Vale, a fost surprins de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești în timp ce ar fi condus un autoturism, pe raza localității, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Sursa: Realitatea de Dambovita