76 de medici de familie din Dâmbovița încep de astăzi vaccinarea anti-COVID în cabinete

76 de medici de familie din Dâmbovița încep de astăzi vaccinarea anti-COVID în cabinete
Un număr de 76 de medici de familie din judeţul Dâmbovița încep vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicale.
Un număr de 76 de medici de familie din judeţul Dâmbovița încep vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicale.
Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunţat că, de marţi, vor exista încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare.
Vaccinarea prin medicii de familie se va face cu serul Johnson & Johnson, în doză unică.
”Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare! Medicii de familie se alătură campaniei anti-covid şi încep imunizarea în propriile cabinete. Le mulţumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele ţării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce aşteptăm de mai bine de un an - reîntoarcerea la viaţa obişnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulţi medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit”, a scris, luni, pe Facebook, vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu.
Lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscrişi până acum: Mun. Bucureşti (225), Alba (46), Arad (96), Argeş (68), Bacău (63), Bihor (66), Bistriţa (112), Botoşani (41), Braşov (74), Brăila (30), Buzău (85), Călăraşi (63), Caraş Severin (9), Cluj (64), Constanţa (77), Covasna (46), Dâmboviţa (76), Dolj (119), Galaţi (36), Giurgiu (25), Gorj (59), Harghita (59), Hunedoara (39), Ialomiţa (34), Iaşi (191), Ilfov (53), Maramureş (109), Mehedinţi (55), Mureş (130), Neamţ (107), Olt (112), Prahova (70), Satu Mare (58), Sălaj (38), Sibiu (105), Suceava (43), Teleorman (57), Timiş (113), Tulcea (35), Vaslui (37), Vâlcea (29), Vrancea (81).
Baciu precizeză însă că cifrele se schimbă de la o zi la alta. Andrei BAciu a precizat că administrarea vaccinului va fi într-o singură doză, deci nu va fi nevoie de rapel.
”Acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











