Arme, cannabis, tâlhărie calificată și mascați-poveste din Târgoviște

politie serviciul actiuni speciale
Trei persoane au fost arestate într-o acțiune de forță la care au participat efective de poliție și jandarmi, în județul Dâmbovița. Acțiunea a vizat trei persoane bănuite de tâlhărie calificată iar descinderile au avut loc la Târgoviște și Sotânga.

Imagine cu caracter ilustrativ
În această dimineață (n.r. 26 septembrie 2019), polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale, criminaliști și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat opt percheziții domiciliare, pe raza municipiului Târgoviște si a localității Șotânga, la persoane bănuite de săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie calificată.
"Persoanele în cauză, trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani, sunt bănuite că, in zilele de 7 si 16 august a.c., prin amenințări cu exercitarea de violențe asupra părților vătămate, ar fi sustras din două locuințe bani și telefoane mobile."
(n.m. conform unor surse este vorba de două fete, de 18 și respectiv 25 de ani, peste care bănuiții ar fi intrat în casă. Cele două au anunțat agresiunea la 112)
"Totodată, în urma perchezițiilor au fost descoperite și indisponibilizate mai multe resturi si materie vegetală susceptibilă a fi cannabis, obiecte vestimentare și arme.
De asemenea, au fost puse in executare 6 mandate de aducere, fiind conduși la sediul Politiei 3 bănuiți și 3 martori.
Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române."
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











