Atenție, s-au modificat condițiile în care minorii pot pleca în străinătate, fără a fi însoțiți de părinți

Atenție, s-au modificat condițiile în care minorii pot pleca în străinătate, fără a fi însoțiți de părinți
Noile modificări sunt mai permisive și elimină o serie de bariere birocratice
Atenție, de duminică s-a modificat legislația care reglementează condițiile în care minorii cu vârsta între 16 și 18 ani pot călători în străinătate fără a fi însoțiți de un adult. Noile modificări sunt mai permisive și elimină o serie de bariere birocratice.
În acest sens, este necesară doar acordul notarial al părinților, pentru a justifica pe cine vizitează minorul, a precizat Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, la solicitarea avocatnet.
„Prin excepție (...), cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi”, prevede acum Legea nr. 248/2005.
Există însă doar 4 situații în care cei peste 16 ani pot pleca neînsoțiți de părinți, doar în baza unei declarații notariale a părinților, iar una dintre ele este vizitarea unei rude. Nu este specificat însă ce fel de rudă - de până la ce grad, mai exact.
Răspunsul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru avocatnet a fost că nu sunt necesare alte documente, cu excepția declarației autentificate a părinților, din care să rezulte expres că ieșirea din țară se realizează pentru a ajunge la rude:
„Așadar, pentru călătoriile efectuate de minorii neînsoțiți care au împlinit vârsta de 16 ani și care se deplasează în străinătate, în scopul vizitei la rude, aceștia trebuie să prezinte la controlul de frontieră un document de călătorie valabil și declarația autentificată, din care să rezulte expres faptul că ieșirea din țară se realizează pentru a ajunge la rude.
Referitor la documentele necesare minorilor în discuție, menționăm faptul că în cadrul HG nr. 94/2006 (...) nu este stabilit un alt format al documentelor pentru justificarea scopului în cazul vizitelor la rude, fiind suficientă doar declarația”.
Celelalte motive pentru care minorii peste 16 ani pot călători neînsoțiti sunt:
- pentru studii;
- pentru a participa la concursuri oficiale;
- pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea minorului este pusă în pericol
Citește și:
- 21:26 - Avertisment dur de la Ankara pentru Teheran. Erdogan: „Nu puneți în pericol 1.000 de ani de fraternitate”
- 20:45 - Declarația lui Kim Jong Un de Ziua Femeii: „Poate sunt slabe fizic, dar au o voință de neclintit”
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











