Au fost descoperite noi instalaţii îngropate ilegal pe plajele din Năvodari. Anunțul Dianei Buzoianu

Au fost descoperite noi instalaţii îngropate ilegal pe plajele din Năvodari. Anunțul Dianei Buzoianu
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă că au fost descoperite noi instalaţii îngropate ilegale pe plajele din Năvodari, dar nu s-au mai depistat rezervoare de gaz.
Diana Buzoianu anunţă, într-o postare pe Facebook, că au avut loc verificări pe plajele din Năvodari, după ce s-a depistat un rezervor ilegal de gaz.
”Ce credeţi? Inspectorii ABA Dobrogea-Litoral au descoperit, împreună cu specialiştii ISU Dobrogea şi cu echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Constanţa, noi instalaţii îngropate ilegale. Din fericire nu au mai fost identificate rezervoare de gaz”, a scris Diana Buzoianu.
Aceasta a precizat că noile instalaţii ilegale depistate sunt fose septice îngropate în nisip.
”Vorbim deja de 3 fose identificate care fuseseră îngropate pe plajele din Năvodari şi 3 identificate pe plaja Margona. Deja o parte din ele au fost scoase de echipele de intervenţie. Urmează să fie luate măsuri pentru toate aceste situaţii”, a precizat ministrul.
Ea reiterează ideea că plajele de pe litoral sunt ”un domeniu care a fost tratat ca vestul sălbatic”.
”Nu vom accepta asta pe viitor. În toate cazurile operatorii economici vor suporta consecinţele legale. Legea e lege pentru toţi. Acţiunile de control şi de verificare continuă şi zilele următoare pe plaje”, a precizat Diana Buzoianu.
Ministerul Mediului a anunţat, luni, că un rezervor de gaz a fost găsit îngropat pe plaja din Năvodari. Aceasta avea o capacitate de 2600 de litri şi a fost amplasat ilegal de operatorul economic care a administat terasa din zonă, iar luni a fost avariat de un utilaj, în timpul unor lucrări de pregătire a plajei.
Reprezentanţii Prefecturii Constanţa au anunţat, marţi, că rezervorul subteran de gaz va fi golit şi scos de acolo, urmând ca de această operaţiune să se ocupe primăria din localitate şi firma care a administrat terasa din zona respectivă.
De asemenea, autorităţile au anunţat verificări pe toate plajele.
Citește și:
- 09:55 - A murit Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf
- 08:33 - George Simion va fi prezent joi la protestul minerilor din Târgu Jiu - VIDEO
- 08:31 - Călin Georgescu, apel la unitate națională: „Sâmbătă, România plantează! Ziua Sădirii Arborelui, pentru binele țării și spre slava lui Dumnezeu”
- 08:15 - Atenționare de călătorie de la MAE. Transportul public dintr-o țară europeană, paralizat de o grevă națională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











