Avertizare MAE pentru românii care călătoresc în Bulgaria: cod portocaliu și galben de ninsoare, pe tot teritoriul

Bulgaria se va confrunta cu vreme severă
Românii care călătoresc în Bulgaria în această perioadă se vor confrunta cu fenomene meteo extreme. În contextul afluxului de turiști așteptat în perioada următoare, MAE a emis o avertizare de călătorie.
Bulgaria se va confrunta cu vreme severă, vineri şi sâmbătă, în mai multe regiuni, fiind emise coduri portocaliu şi galben de ninsoare şi restricţii de circulaţie, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din ţara vecină, a informat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), potrivit Agerpres.
Întregul teritoriu al Bulgariei va fi afectat de precipitaţii abundente sub formă de ploaie şi ninsoare, însoţite de vânt.
Va fi cod portocaliu pentru regiunile Montana, Vraţa, Sofia-regiune, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Stara Zagora, Plovdiv, Kjustendil, Pernik, Blagoevgrad, Pazardjik, Smolyan şi Kârdjali, unde stratul de zăpadă va atinge la 30 centimetri, iar prezenţa viscolului va duce la formarea de troiene de zăpadă şi apariţia poleiului.
De asemenea, a fost anunţat cod galben pentru regiunile Vidin, Sofia-capitală, Pleven, Târgovişte, Ruse, Razgrad, Haskovo, Sliven, Yambol, Şumen, Burgas, Varna, Dobrici şi Silistra, unde stratul de zăpadă va ajunge la 10 centimetri şi vor fi condiţii de formare a ceţei dense şi de apariţie a poleiului.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











