CJ Dâmbovița în "război" total cu constructorii de drumuri, realizate cu fonduri din PNDL

articol cjd drumuri
Consiliul Județean Dîmbovița se pare că a intrat într-un adevărat război cu constructorii ce lucrează la obiective realizate prin PNDL, în județ. În special cu cei care realizează lucrări de infrastructură rutieră. Un obiectiv din Târgoviște este în întârziat și vor fi consecințe financiare, este avertismentul șefului executivului CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea.

Foto- conf.presă CJ Dâmbovița, 25 aprilie 2019
În cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul CJ Dâmbovița și în care a vorbit în principal de bugetul instituției, pe care o conduce (de doar câteva zile), Alexandru Oprea a declarat război total constructorilor ce au lucrări întârziate la proiectele realizate prin PNDL.
Cum în 2019 ambiția actualului executiv al CJ Dâmbovița, este de a reabilita 100-120 de km de drum județean, războiul este declarat celor ce, din perspectiva actualului Executiv al CJD, ar pune în pericol acest obiectiv.
Primii pe listă sunt cei care lucrează la Obiectivul „Drum de legătură DJ 720E Gara Târgoviște Sud – Centura Municipiului Târgoviște”, un proiect ce are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei și care este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).


Foto- zonă DJ 720 E Gara Târgoviște Sud
"Voi lua măsuri drastice ce vor merge până la rezilierea contractului. I-am chemat la discuții pe cei care lucrează la acest obiectiv („Drum de legătură DJ 720E Gara Târgoviște Sud – Centura Municipiului Târgoviște”) dar nu au venit. Nu lucrează nimeni, iar temenul de finalizare a lucrării (19 mai 2019) nu poate fi respectat. Pentru că cei care construiesc mall-ul în zonă m-au notificat că nu vor plăti dreptul de superficie, în 2019, către Consiliul Județean, voi imputa această sumă celor care nu au construit la termen drumul."
În zona fostei unități militare de la gară, din Târgoviște, la obiectivul de investiții „Drum de legătură DJ 720E Gara Târgoviște Sud – Centura Municipiului Târgoviște”, urmează să fie construit, din fonduri private, un centru comercial de tip mall. Investitorul nu vrea să plătească dreptul de superficie pentru anul 2019, către Consiliul Județean Dâmbovița (proprietarul terenului), în cuantum de aproximativ 100.000 de euro, pentru că drumul de acces nu este încă finalizat și motivează că nu are cum să beneficieze de investiție, în aceste condiții.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














