Comisia Europeana, la Universitatea Valahia din Târgoviște

IMG_20190329_102103

Programul își propune o serie de întâlniri între repezentanți ai Comisiei Europene și studenții din țările membre în vederea unei mai bune înțelegeri și asumări a valorilor, normelor și principiilor susținute și promovate de Uniunea Europeană.Întâlnirea, la care au participat studenții specializărilor Litere, Științe Politice și Jurnalism, s-a desfășurat în noul și modern campus universitar al Universității „Valahia” din Târgoviște în prezența prof. Mircea Cojanu, responsabil de politici la Comisia Europeană.

„În deschidere, decanul Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, conf. univ. dr. Tomiță Ciulei a subliniat importanța unor asemenea întâlniri pe fondul nevoii înțelegerii de către tinerii studenți a principiilor Uniunii Europene, într-un context politic european destul de complicat, marcat de euroscepticism și tendințe centrifuge. În altă ordine de idei, a arătat că dl. Mircea Cojanu este, din punctul de vedere al Universității „Valahia” din Târgoviște, cel mai în măsură să fie promotorul programului Back to University, acesta fiind până la începutul anilor 2000 cadru didactic titular al instituției târgoviștene, predând și susținând prelegeri din sfera științelor social-politice. Întâlnirea a continuat cu prezentarea d-lui Mircea Cojanu despre consultările publice în elaborarea normelor UE și o sesiune de întrebări venite din partea studenților”, se arată într-un comunicat al UVT.În finalul discuției studenții participanți și-au exprimat dorința de a putea aplica pe programe sau proiecte finalizate prin tipuri de intership universitate-comisie, astfel încât ei să poată participa direct, prin vizite la Comisia Europeană, la desfășurarea activităților acestei instituții.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














