DNA: PERCHEZIŢII LA SPITALUL MILITAR ÎN LEGĂTURĂ CU FAPTE DE CORUPŢIE COMISE DE MEDICI MILITARI

DNA: PERCHEZIŢII LA SPITALUL MILITAR ÎN LEGĂTURĂ CU FAPTE DE CORUPŢIE COMISE DE MEDICI MILITARI
Mai multe percheziții au loc, joi, în București și în județul Dâmbovița
Mai multe percheziții au loc, joi, în București și în județul Dâmbovița într-un dosar în care mai multe cadre medicale militare sunt acuzate de coruție.
Potrivit unor surse citate de Agerpres, percheziții au loc și la Spitalul Militar „Carol Davila”, mai mulți medici fiind suspectați că au luat mită de la pacienți pentru intervenții chirurgicale, consultații sau pensionare anticipată.
Conform surselor, în acest caz ar fi implicaţi medici de la secţia de Neurochirurgie a spitalului, inclusiv şeful acestei secţii.
Potrivit unui comunicat al DNA, au fost efectuate percheziții la domiciliu în patru locații din București și județul Dâmbovița, două dintre acestea fiind birouri aflate într-o instituție publică.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către cadre medicale militare a unor infracţiuni de corupţie în perioada 2024 - 2025”, se precizează în comunicat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:24 - Romprest a pierdut procesul cu Primăria sectorului 1 pentru contractul de milioane de euro
- 21:28 - UE pregătește un dialog direct cu Vladimir Putin. Bruxelles-ul se teme că ar putea fi exclus din negocierile privind Ucraina
- 21:24 - Norul de fum de la Cernobîl nu va afecta România, potrivit Ministerului Mediului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














