Două grădinițe din Târgoviște vor fi modernizate

Două grădinițe din Târgoviște vor fi modernizate
La Târgovişte, s-a semnat contractul de finanțare care vizează
La Târgovişte, s-a semnat contractul de finanțare care vizează ”Creșterea eficienței energetice la Grădinița cu program prelungit nr. 3, str. Aleea Trandafirilor, nr.3”, valoarea eligibilă a proiectului fiind de 1.322.391,76 lei.
Cel de-al doilea contract de finanțare semnat are în vedere ”Creșterea eficienței energetice la Grădinița cu program prelungit nr 14, str. Vasile Voiculescu”, valoarea eligibilă a proiectului fiind de 1.798.401,32 lei.
„În cadrul investițiilor se vor realiza următoarele intervenții: termoizolarea pereților exteriori, termoizolarea planșeului peste etaj cu saltele din vată minerala bazaltică, termoizolarea planșeului peste subsol, înlocuirea tâmplăriei exterioare, montarea de panouri solare termice cu tuburi vidate pentru producerea de apă caldă, montarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea consumului de energie electrică, înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu LED, cu durată mare de viață și consum redus, înlocuirea instalațiilor existente și realizarea de noi rețele de distribuție, înlocuirea corpurilor de încălzire statică, cu corpuri noi dimensionate corespunzător și dotate cu robineți termostatați, realizarea unei instalații de climatizare de tipul ventilatoarelor cu recuperare de căldură, refacerea acoperișului, refacerea finisajelor”, a declarat edilul oraşului, Cristian Stan. .
De data asta bugetul investițiilor este asigurat de către Administrația Fondului de Mediu (AFM), în cadrul “Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei in clădirile publice cu destinație de unități de învățământ”, accesat de către Primăria Târgoviște.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














