DSU: INCENDII DE VEGETAŢIE, ÎN MAI MULTE JUDEŢE

DSU: INCENDII DE VEGETAŢIE, ÎN MAI MULTE JUDEŢE
Multe incendii de vegetație sunt în plină desfășurare din cauza caniculei
Incendii de vegetaţie care afectează suprafeţe importante de teren au izbucnit, sâmbătă, în mai multe judeţe ale ţării.
În judeţul Tulcea, flăcările au mistuit o suprafaţă de aproximativ 700 de hectare, în apropierea localităţii Chilia, în zona Canalului Tătaru.
"Având în vedere suprafaţa afectată şi condiţiile de teren dificile, pentru eficientizarea misiunii, a fost solicitat sprijin aerian. Un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI a ajuns în zonă şi a efectuat recunoaşteri în teren. De la Unitatea Specială de Aviaţie de la Tulcea, acesta a ajuns în doar 15 minute la locul intervenţiei. Până în aceste momente au fost efectuate 5 aruncări cu apă (12,5 tone). Menţionăm faptul că aceasta este prima misiune de stingere la sol a elicopterului Black Hawk", precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Pentru gestionarea eficientă a intervenţiei, la faţa locului au fost mobilizate două ambarcaţiuni şi o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului Tulcea.
În sprijin acţionează şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Chilia, care intervine cu o autospecială şi cu cisterne cu apă şi utilaje agricole. De asemenea, în zonă sunt prezenţi şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic, care contribuie la limitarea propagării focului în fondul forestier.
Un alt incendiu de amploare la care a intervenit un elicopter Black Hawk este cel din comuna Rucăr, zona Berevoiul Mare, judeţul Argeş.
"Incendiul a fost lichidat astăzi, după 3 zile de efort susţinut, în care pompieri din subunităţile de intervenţie ale ISU Argeş au acţionat asupra focarelor, pe un teren accidentat, cu coaste abrupte şi pante foarte repezi. În prima zi de la izbucnirea incendiului elicopterul a efectuat o misiune de recunoaştere în zonă. Totodată, elicopterul a realizat transportul personalului, dar şi al materialelor, în zona incendiului. Alimentarea echipamentelor individuale de apă s-a realizat dintr-un izvor aflat la marginea golului alpin de pe Berevoiul Mare", precizează DSU.
După finalizarea misiunii, acelaşi elicopter a fost redirecţionat către un alt incendiu, de fond forestier, produs în localitatea Gura Teghii din judeţul Buzău. Focul a afectat o suprafaţă de 10 hectare. Elicopterul a efectuat 5 aruncări cu apă cu ajutorul sistemului Bambi Bucket, incendiul fiind lichidat.
La momentul actual, sunt în desfăşurare următoarele misiuni pentru stingerea unor incendii:
Citește și:
- 13:10 - Atac asupra biroului lui Netanyahu și a unei baze a Forțelor Aeriene Israeliene. Iranul revendică o lovitură „surpriză”
- 11:44 - Momentul în care o dronă iraniană a lovit aeroportul din Dubai
- 11:41 - Riad, singura rută de scăpare din Orientul Mijlociu: cât costă zborurile spre București
- 11:31 - Anunț de la Ministerul Educației. Elevii din Focșani, în singurătate în Dubai, așteaptă repatrierea
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News










