DSU: Puncte de sprijin teritoriale pentru refugiații din Ucraina

DSU: Puncte de sprijin teritoriale pentru refugiații din Ucraina
Departamentul pentru Situații de Urgență și Cancelaria Prim-Ministrului au avut o întâlnire, vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, pe tema asigurării asistenței umanitare
Departamentul pentru Situații de Urgență și Cancelaria Prim-Ministrului au avut o întâlnire, vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, pe tema asigurării asistenței umanitare persoanelor refugiate/strămutate pe teritoriul României.
Alături de societatea civilă și organizațiile internaționale, autoritățile au discutat despre coordonarea integrată a acțiunilor în vederea asigurării asistenței umanitare adecvate, respectiv asigurarea de alimente sau alte produse necesare de subzistență, precum și alte servicii de sprijin persoanelor refugiate/strămutate pe teritoriul României.
„În vederea organizării eficiente și unitare a întregii misiuni umanitare, vineri, s-a decis înființarea unui Grup de lucru, la nivel central, dar și a mai multor celule de lucru la nivel teritorial, în zonele aflate în proximitatea punctelor strategice aflate în Nordul și Nord-Estul țării noastre care, în mod integrat, vor colabora în scopul alocării eficiente și rapide a resurselor necesare donate sau aflate în rezervele statului persoanelor cu statutul de refugiat/strămutat pe teritoriul țări”, se precizează într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situații de Urgență.
„În acest sens, punctele de sprijin teritoriale vor evalua nevoile concrete și vor fi în permanent contact cu grupul de lucru realizat la nivel central, însărcinat cu responsabilitatea de a coordona întreaga activitate.
Facem precizarea ca orice persoană fizică, juridică, organizație care dorește să sprijine această acțiune umanitară să trimită un e-mail la adresa: umanitar.dsu@mai.gov.ro”, a mai anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










