FEMEIE PRINSĂ FURÂND LAVANDĂ ÎN SECTORUL 6, AMENDATĂ DE DOUĂ ORI ÎN MAI PUȚIN DE O ORĂ

FEMEIE PRINSĂ FURÂND LAVANDĂ ÎN SECTORUL 6, AMENDATĂ DE DOUĂ ORI ÎN MAI PUȚIN DE O ORĂ
Marți dimineață, în Sectorul 6 al Capitalei, o femeie a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce fura lavandă dintr-un spațiu verde din zona Drumul Taberei.
Marți dimineață, în Sectorul 6 al Capitalei, o femeie a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce fura lavandă dintr-un spațiu verde din zona Drumul Taberei. Echipajele Poliției Locale au intervenit rapid, iar femeia, care avea asupra sa o traistă plină cu fire de lavandă, a fost sancționată pe loc cu o amendă de 500 de lei.
Doar 30 de minute mai târziu, aceeași femeie a fost prinsă din nou, de data aceasta în zona Favorit. Smulsese alte plante și încerca să scape cu troleibuzul. Polițiștii au reușit să o oprească în stație, au coborât-o din vehicul și i-au aplicat o nouă amendă, în valoare de 1.000 de lei.
Femeia a declarat că practică astfel de fapte de peste 20 de ani și că intenționa să vândă lavanda în piețe. Este pentru prima dată când a fost prinsă de două ori în aceeași dimineață. În total, a fost sancționată cu 1.500 de lei.
Pagubele produse sunt semnificative: tufe întregi au fost smulse cu tot cu rădăcini, iar sute de fire au fost rupte. Administrația Domeniului Public din Sectorul 6 încearcă acum să replanteze acolo unde este posibil. Poliția Națională a fost sesizată pentru deschiderea unui dosar penal, iar autoritățile promit sancțiuni dure pentru cei care distrug spațiile verzi.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
- 10:36 - Proiectul pentru montarea de lifturi la blocurile de patru etaje dinainte de 1990 merge mai departe. Când va fi votat în Senat
- 10:35 - Ce mașini sunt cele mai „umblate” la kilometraj în România. Un studiu arată mărcile cele mai afectate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











