Final de an cu multe intervenţii pentru salvamontişti. Zeci de persoane salvate din zonele montane

Final de an cu multe intervenţii pentru salvamontişti. Zeci de persoane salvate din zonele montane
Final de an cu multe intervenţii pentru salvamontişti. Zeci de persoane salvate din zonele montane
Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 38 de apeluri, fiind salvate 39 de persoane. 21 dintre acestea au fost predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la spital.
”Final de an cu o zi plină de intervenţii pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 38 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, a transmis, joi, Salvamont România.
Cele mai multe apeluri, respectiv 8 au vizat Salvamont Lupeni. Câte patru apeluri au vizat echipele din Braşov, Maramureş şi Predeal.
”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 39 de persoane. Dintre acestea, 21 de persoane au fost transportate cu Ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital. Celelate persoane salvate au primit acordul de a fi transportate cu maşinile aparţinătorilor”, aun precizat salvamontiştii.
S-au mai primit 32 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














