Fostul deputat Ionuț Săvoiu, noul președinte al Geodezilor din România

ionut savoiu, ugr
Vineri, 7 decembrie 2018, Uniunea Geodezilor din România (UGR) și-a ales o nouă conducere în cadrul lucrărilor Conferinței Naționale. Ionu Săvoiu a câștigat în fața Alexandru Paun, cu 77 de voturi la 21.
După preluarea șefiei, fostul deputat Ionu Săvoiu, a declarat că UGR a dovedit că este o organizație activă și capabilă să se organizeze statutar la nivel național chiar în anul aniversării Centenarului Marii Uniri și bi centenarul învățământului superior de ingineri hotarnici în Țară Românească la școala marelui învățat transilvănean Gheorghe Lazăr.
„Sunt onorat pentru încrederea acordată de reprezentanții participanți la lucrările Conferinței Naționale. Alegerea mea în calitate de Președinte al UGR mă motivează și mă obligă la continuarea eforturilor de până acum pentru recunoașterea importanței sociale și economice a comunității noastre profesionale în folosul întregii societăți. Sper ca pe durata mandatului să reușim să depășim neîmplinirile de până acum privind reglementarea profesiei noastre iar vocea noastră să fie mai clar auzită de factorii de decizie de la nivelul legislativului și executivului. Vom fi în continuare preocupăți ca și până acum să fim platforma de dezbatere publică a ceea ce ne preocupă în relație cu societatea. Vom fi în continuare concentrați pe stimularea activității comisiilor la nivel național și internațional precum și de promovarea rezultatelor studiilor, cercetărilor și dezvoltărilor în cadrul unor evenimente, prin publicății de specialitate tradiționale, online sau social media”, a precizat Săvoiu.
Noul președinte a preluat „puterea” de la ing. Cornel Păunescu, căruia i-a mulțumit pentru ceea ce a făcut până acum pentru UGR.„Mulțumesc domnului profesor universitar dr. ing Cornel Păunescu și echipei sale pentru realizările de până acum și pentru susținerea candidaturii mele. Felicit și urez succes noii echipe de conducere de la nivel central dar și celor din asociațiile locale. Felicit candidații care nu au fost aleși dar au avut determinarea să candideze. Sper să nu-i dezamăgesc pe cei 77 de reprezentanți care m-au votat și să obțin încrederea celor 21 care nu m-au votat”, a mai spus Săvoiu.Fost deputat, Săvoiu ocupă în prezent și funcția de administrator public al județului Dâmbovița.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











