FOTO Investiție de 280.000 euro într-un centru de recuperare pentru copii cu handicap din Găești

44410301230_b6df38c953_z

Centrul de recuperare pentru copilul cu handicap Găești a fost inaugurat, vineri, 7 decembrie, și este realizat în baza unui acord de colaborare încheiat între Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița şi Fundaţia “SERA ROMÂNIA”, aprobat prin hotărârea CJD nr. 158 din 07.06.2017.Fundația “SERA ROMÂNIA” este unul din partenerii care au sprijinit DGASPC Dâmbovița încă din anul 2002, în multe din acțiunile sale de asigurare a serviciilor de bună calitate beneficiarilor, prin implementarea în parteneriat a unor proiecte.„Având în vedere rezultatele foarte bune obținute în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare pentru copilul cu handicap Târgoviște, înființat în anul 2012 cu sprijinul Fundației “SERA ROMÂNIA” și pentru a putea asigura accesul la servicii specializate și pentru copiii cu dizabilități care au domiciliul în partea de sud a județului Dâmbovița, a fost realizat Centrul de recuperare pentru copilul cu handicap din localitatea Găești. În curtea Complexului de Servicii Sociale Găești din str. Șerban Cioculescu, nr. 32, exista o fostă cantină, aflată în stare de degradare, care prin reabilitare, extindere, modernizare și dotare, a fost transformată într-un centru de recuperare pentru copilul cu dizabilități”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmbovița.
Investiţiile legate de proiectare, reabilitare, construcţie și dotare au fost de 280.000 euro, din care suma de 200.000 euro a fost asigurată de către Fundaţia “SERA ROMÂNIA” și 80.000 euro de către Consiliul Județean Dâmbovița.Beneficiarii direcţi ai Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap din Găești sunt cei 1588 copii cu dizabilități din judeţul Dâmboviţa. Dintre aceștia, 135 copii locuiesc în Găești sau zonele limitrofe (oraș Găești, Vișina, Raciu, Lucieni, Dragodana, Morteni, Gura Șuții, Cobia, Gura Foii, Petrești, Uliești).Centrul are o capacitate de 35 beneficiari și asigură programe de kinetoterapie, logopedie, masaj, hidroterapie, terapie ocupațională, consiliere şi evaluare psihologică, consiliere părinți şi educaţie specială pentru copilul cu dizabilități, pentru o perioadă de până la 12 luni, cu posibilitatea de reluare a programului de recuperare.
Citește și:
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











