Germania este cu ochii pe studenții români

restaurant_32340800

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița anunţă organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).Menționăm că pot participa studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.Pentru anul 2019, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.Studenții care au domiciliul în județul Dâmbovița sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, se pot adresa consilierului EURES - Valentina Soare, din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, str. T. Vladimirescu, nr.1A,în vederea înregistrării dosarelor.Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 14.01.2019 – 14.02.2019, ȋn intervalul luni – joi, orele 09.30 – 15.30 și vineri, orele 09.30 – 12.30.Informații suplimentare cu privire la condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0732100377 – Valentina Soare – consilier Eures, sau se găsesc pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, www.anofm.ro.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











