„Gone in 60 seconds” de Târgoviște. Jaf de de proporții la un magazin de electronice și electrocasnice

dav

Un mare magazin de electronice și electrocasnice din Târgoviște din Târgoviște a fost jefuit în noaptea de 3 spre 4 decembrie. Potrivit oamenilor legii, jaful s-a dat la ora 6 dimineața, cu puțin timp înainte ca angajații să vină la serviciu.
Surse din rândul anchetatorilor au dezvăluit că ar fi vorba de patru indivizi mascați, care au intrat în parcarea magazinului cu o mașină. Înarmați cu o rangă, hoții au intrat fără prea mare greutate în magazin, de unde au luat zeci de telefoane mobile de ultimă generație. Jaful a durat doar un minut.

Alarma a fost dată de agenții de la firma de pază care monitoriza obiectivul. Imediat zona a fost împânzită de polițiști.Magazinul este dotat cu sistem de alarmă și de supraveghere video, iar anchetatorii încearcă acum să găsească anumite piste care să îi conducă înspre făptași.„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște desfășoară activități specifice în vederea identificării unor persoane bănuite de furtul unor bunuri din incinta unei societăți comerciale de pe rază locallității Târgoviște, fapta comisă în cursul nopții de 3 spre 4 decembrie. De asemenea, activitățile polițiștilor se concentrează și pe linia recuperării prejudiciului. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz, actionandu-se pe cercul de suspecți, în vederea documentării activității infracționale și respectiv tragerii la răspundere penală a autorilor”, arată IPJ Dâmbovița.Ancheta a fost preluată acum de către un procuror de la Parchetul din Târgoviște.Prejudiciul este estimat la peste 100.000 euro.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














