Guvernul a aprobat ajutoare de urgenţă pentru 107 familii şi persoane aflate în situaţii de necesitate

incendiu articol

Guvernul a aprobat, joi, acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare de peste 420.000 de lei, pentru 107 familii şi persoane aflate în situaţii de necesitate, în urma unor incendii, cu probleme de sănătate sau cu risc de excluziune socială.Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare de 422.700 de lei pentru 107 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora.Astfel, s-au alocat 105.000 de lei pentru 20 de familii şi persoane singure din judeţele Alba, Bacău, Botoşani, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Neamţ, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi municipiul Bucureşti, care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, 317.700 de lei pentru 87 de familii şi persoane singure din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi municipiul Bucureşti, care se confruntă cu situaţii deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială."Ajutoarele de urgenţă au la bază anchetele sociale ale agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, centralizate la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi se acordă din bugetul alocat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale", arată sursa citată.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














