MFP continuă și în luna octombrie emisiunile de titluri de stat pentru populație

titlu-tezaur-bun
Românii pot subscrie începând de luni, 7 octombrie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, și 3 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
"Programul Tezaur este un program de succes și o dovadă clară care certifică acest lucru sunt cei peste 50.000 de români care au investit mai mult de 2,6 miliarde de lei de la începutul anului până în prezent. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor Publice oferă o alternative sigură de economisire cu dobânzi și maturități atractive pe care românii o pot accesa și pe viitor", precizează Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.
Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 7-31 octombrie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului sau în perioada 7-30 octombrie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 7-29 octombrie 2019 din mediul rural.Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
”Prospectul de emisiune, și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro” se precizeză în comunicatul transmis de Ministerul Finanțelor Publice.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














