O tânără din Dâmbovița, umilită în Galați

646x404

O tânără din Dâmbovița, paralizată, este umilită de primarul unei comune din Galaţi. Primarul i-a interzis să se mute în localitate: „Nu primim persoane cu dizabilităţi!”Situaţia discriminatorie are loc în comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi. Primarul se numeşte Ionel Boghiu, iar tânăra prinsă în acest vârtej birocratic absurd şi ilegal este Mihaela Porumbaru. Explicaţia oferită de edil este halucinantă: „Nu putem accepta persoane din alte localităţi decât cele care locuiesc deja pe raza comunei, pentru a le plăti de la bugetul local indemnizaţii sau alte beneficii sociale”.Viaţa tinerei Mihaela Florica Porumbaru (22 ani) pare, în întregime, parcă desprinsă dintr-un film dramatic. Născută cu probleme medicale şi abandonată într-un orfelinat, ea nu a putut să meargă niciodată, fiind prizoniera scaunului cu rotile.Nu şi-a cunoscut părinţii (care locuiau în Dâmboviţa în momentul naşterii ei), nu ştie dacă aceştia mai trăiesc, iar în primii 18 ani de viaţă a locuit în mai multe centre sociale din Târgovişte şi Iaşi (unde a absolvit liceul), după care, în 2014, s-a pomenit că trebuie să se descurce singură.Dat fiind că are nevoie permanentă de însoţitor (asistent personal el persoanei cu handicap), fata a fost ajutată o vreme de un văr, însă acesta s-a mutat din ţară, aşa că ea a rămas din nou a nimănui.Norocul ei s-a numit Asociaţia Bunul Samaritean, care i-a oferit, cu forme legale (un contract de comodat) un spaţiu de locuit şi toate cele necesare în centrul social pe care-l are în comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi.Citește întreaga poveste, în
Adevărul
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














