O zi liberă plătită pentru fiecare doză de vaccin

O zi liberă plătită pentru fiecare doză de vaccin
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, proiectul de lege prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, proiectul de lege prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată. Potrivit News.ro, legea merge la promulgare.
Proiectul precizează că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.
„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, conform propunerii legislative.
Drepturile persoanelor reglementante de acest articol sunt acordate pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată conform legii.
Dispoziţiile de mai sus nu sunt aplicate în cazul în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
Pe 17 mai, Senatul a respins proiectul, în calitate de prim for sesizat, însă Camera l-a adoptat decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











