Primăria Târgoviște vrea 1,5 milioane de euro, bani europeni, pentru un parc nou,în oraș

parc gara 1
Administrația târgovișteană a finalizat un studiu de fezabilitate pentru construcția unui nou parc în oraș. Cu o suprafață de peste 16.000 de mp, parcul, ce se intenționează a fi realizat cu fonduri europene, ar trebui să coste aproximativ 1,5 milioane de euro.

Parcul urmează a fi realizat în zona denumită UM Gară ( pe terenul în care a fost amplasată o fostă unitate militară, acum cedat către administrația județeană Dâmbovița, după desființarea unității militare). Parcul, cu o suprafață de 16.841 de mp, va cuprinde: alei, fântână arteziană, loc de joacă și fitness, construcție multifuncțională și o scenă. Spațiul verde fiind de 14.834 mp.(foto-Google Maps, zona actuală)
Proiectul, al cărui studiu de fezabilitatea fost încheiat, urmează a primi finanțare prin programul REGIO, POR 2014-2020 și de la bugetul local (2% cofinanțare-141.614 lei). Valoarea totală a proiectului (ce pentru construcție și montaj are un termen de 12 luni) este de aproximativ 1,5 milioane de euro (7,08 milioane de lei).

Cum, deocamdată, a fost realizat doar studiul de fezabilitate și urmează licitații și atribuire cel mai probabil proiectul, dacă nu sunt probleme suplimentare (contestații, etc.), nu va fi finalizat înainte de anul 2020.(foto-Google Maps, zona aproximativă de intrare parc)
De remarcat este și faptul că Municipiul Târgoviște avea, la nivelul anului 2016, o suprafață verde de 100,7 Ha, reprezentând 1,9% din suprafața teritoriului administrativ, ceea ce corespunde unei valori medii de 10,76 mp de spațiu verde, pentru fiecare locuitor, cu mult sub limita de 26 mp/locuitor, impusă de Legea 24/2007 dar și de normele UE, agreate de România, în 2008.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














