Proiect de 5 milioane pentru modernizarea sistemului de iluminat din Târgovişte

Proiect de 5 milioane pentru modernizarea sistemului de iluminat din Târgovişte
Primăria Târgovişte a depus în cadrul unui program finanţat de Fondul de Mediu un proiect de modernizare a reţelei de iluminat public în zona mai multor străzi şi parcări.
Primăria Târgovişte a depus în cadrul unui program finanţat de Fondul de Mediu un proiect de modernizare a reţelei de iluminat public în zona mai multor străzi şi parcări.
Autorităţile au depus o cerere de finanţare în cadrul programului de eficientizare a iluminatului public derulat prin Administraţia Fondului de Mediu, în contextul în care bugetul alocat la această sesiune de depunere a proiectelor s-a epuizat în primele şapte minute de la deschidere. Administraţia locală speră ca, prin această investiţie, nu mai puţin de 64 de străzi şi 55 de parcări publice să beneficieze de o reţea modernă de iluminat public, autorităţile amintind că acesta este cel de-al doilea proiect major de modernizare a iluminatului din municipiu din ultimii doi ani, după investiţia derulată într-un proiect european cu valoare de 20 de milioane de lei.
„În contextul lansării sesiunii pentru depunerea dosarelor de finanțare în cadrul axei «Iluminat Public – Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public», finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, administrația locală târgovișteană a depus cu succes un nou proiect! De remarcat că banii alocați la nivel național au fost epuizați în numai 7 minute, sesiunea de finanțare fiind deschisă la ora 10,00 și închisă la ora 10.07! Cu o valoare de 5.000.000 lei, investiția vizează în principal scăderea consumului anual de energie primară în iluminat public cu aproximativ 60%. Lungimea rețelei modernizate în cadrul proiectului este de 55685 ml. și se propune instalarea unui număr de 1805 aparate de iluminat cu LED, integrate într-un sistem de telegestiune beneficiind de comunicație wireless la nivel de aparat de iluminat”, a anunţat, săptămâna trecută, primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














