RATBV anunță trasee modificate, mâine, pe trei linii de transport în comun

RATBV anunță trasee modificate, mâine, pe trei linii de transport în comun
Ceremoniile de Ziua Europei modifică traseul pe aceste linii
RATBV îi informează pe utilizatorii liniilor 4, 50 și 52 despre faptul că miercuri, 10 mai 2023, în intervalul orar 11.15 – 11.55, autobuzele de pe traseele menționate vor avea traseele modificate, circulând, pe sensul de urcare spre Schei, doar până la stația Biserica Neagră, iar apoi pe Șirul Beethoven și Strada Poarta Schei.
Măsura este determinată de faptul că în perioada prezentată, pe strada Căpitan Ilie Birt, la intersecția cu strada C. Brâncoveanu, în zona Pieței Unirii și până la intersecția cu străzile Băilor și Prundului, se vor desfășura activități ceremoniale ocazionate de Ziua Europei și Ziua Independenței Naționale a României.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe clienții RATBV că imediat după finalizarea festivităților vom relua circulația pe liniile amintite, cu mențiunea că pentru o perioadă de câteva ore vor apărea neconcordanțe între programul afișat și orele de sosire în stații. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de societatea noastră - comunicat RATBV
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














