Septuagenari agresați de proprii copii. Două cazuri, în Dâmbovița, în doar 24 de ore

masina politie
Doar în ultimele două zile, în Dâmbovița, polițiștii au fost nevoiți să intervină la două cazuri, ce au în prim-plan ordine de protecție provizorii.În ambele cazuri este vorba de bărbați ce și-au agresat unul dintre părinți, ambii bătrâni fiind septuagenari.

În primul caz este vorba de o familie din Târgoviște. Conform IPJ DB:
"La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de către un bărbat de 72 de ani cu privire la faptul că fiul lui îl amenință.
O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 44 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei discuții în contradictoriu și-a amenințat tatăl.În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie și au emis un ordin de protecție provizoriu."
Astfel, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că cel în cauză a încălcat măsurile ordinului de protecție provizoriu, motiv pentru care este cercetat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu.

În al doilea caz este vorba de o familie din orașul dâmbovițean Titu.
"Totodată, în seara zilei de 18 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați de o persoană cu privire la faptul un bărbat provoacă scandal.O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 54 de ani, din Titu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și-a agresat mama în vârstă de 75 de ani. "
Pe numele lui, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Foto articol- Ilustrativ
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











