Actualitate· 2 min citire

Șoferi, atenție la volan! Ceața îngreunează traficul pe mai multe autostrăzi din țară: 16 județe, afectate

10 nov. 2025, 07:03
Actualizat: 10 nov. 2025, 07:03

Vizibilitatea scăzută, luni dimineață, pe mai multe autostrăzi din țară

Vizibilitatea scăzută, luni dimineață, pe mai multe autostrăzi din țară, printre care A0, A1, A2, A3 și A7, dar și în Capitală. În plus, pe mai multe drumuri din 16 județe vizibilitatea este redusă, local, sub 200 metri şi izolat chiar și sub 50 de metri. Șoferii sunt sfătuiți să conducă prudent. 

„Se circulă în condiţii de ceaţă pe Autostrăzile A0, A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti - Ploieşti şi A7 Buzău – Focşani, în municipiul Bucureşti”, transmite Centrul INFOTRAFIC din cadrul IGPR.

De asemenea, pe mai multe artere rutiere din judeţele Arad, Bihor, Botoşani, Constanţa, Covasna, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Vaslui şi Tulcea vizibilitatea în trafic este redusă, local, sub 200 metri şi izolat, sub 50 de metri.

Poliţiştii recomandă şoferilor auto să reducă viteza, să folosească în mod corespunzător sistemele de iluminare, să evite depăşirile riscante când vizibilitatea este diminuată şi să mărească distanţa de siguranţă între autovehicule.

Pietonilor le recomandă să-şi sporească atenţia şi să traverseze doar prin locuri marcate şi semnalizate corespunzător şi după ce sunt siguri că intenţia lor a fost observată de şoferi.

”Pe cât posibil, evitaţi folosirea părţii carosabile în condiţii de vizibilitate redusă”, este sfatul pentru pietoni.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate