Țuțuianu, săgeți înspre ministrul transporturilor care a făcut pași de melc în proiectul „DN 71”

tutuianu poza mare

Senatorul Adrian Ţuţuianu a anunțat că modernizarea şi extinderea la 4 benzi a DN 71 Bâldana – Târgovişte şi modernizarea acestuia până la Sinaia au intrat într-o nouă etapă. Caietele de sarcini au fost trimise de Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).
„De trei săptămâni, lucrez la această chestiune împreună cu domnul Ionuţ Săvoiu, administratorul public al judeţului Dâmboviţa. Am promis, în anul 2016, că ne vom ocupa de infrastructura rutieră din judeţ. Astăzi (n.n. 28 noiembrie 2018) am plecat de la CNAIR doar în momentul în care am văzut că a plecat în plic la ANAP cele două caiete de sarcini pentru DN 71, 4 benzi Bâldana – Târgovişte şi modernizare Târgovişte – Sinaia. Vă pot da şi câteva date generale - vor fi două licitaţii, două caiete de sarcini, pe cele două tronsoane de drum, modernizarea aceasta fiind evaluată la suma de 2.136.328 mii lei, echivalentul a 472.900.790 euro”, a precizat senatorul Adrian Țuțuianu.
Acesta mai spune că modernizarea DN 71 Târgoviște - București este vitală pentru dezvoltarea turistică a județului Dâmbovița, dar și pentru operatorii economici.„Eu cred că trebuie să ne ocupăm de dezvoltarea industrială în continuare. Arcticul este doar un element care poate aduce pe alţii aici.
Aveam şanse, dacă se ocupau unii dintre cei care au condus Ministerul Economiei, să rezolvăm problema de la Moreni. Când am făcut nişte afirmaţii vizavi de calitatea unui ministru, nu le-am făcut întâmplător, probabil că nici nu mai este pe acolo.
Cred că trebuie să ne ocupăm foarte serios de turismul cultural şi montan. Suntem o destinaţie turistică şi culturală, trebuie să devenim şi o destinaţie turistică montană. Staţiunea Moroieni-Padina-Peştera, dincolo de toate partidele politice, trebuie să fie o preocupare pentru următorii zece ani, a oricărui preşedinte de CJD”, a mai spus Țuțuianu.Lungimea totală a drmului este de 101,696 km, din care 44,222 km înseamnă lărgire la 4 benzi (Bâldana - Târgovişte) şi 57,474 km înseamnă modernizare la 2 benzi (Târgovişte - Sinaia).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














