ZELENSKI: „SUNT GATA SĂ LUCREZ CU TRUMP PENTRU UN ACORD DE PACE DURABIL”

ZELENSKI: „SUNT GATA SĂ LUCREZ CU TRUMP PENTRU UN ACORD DE PACE DURABIL”
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți că este dispus să colaboreze cu administrația Trump pentru a ajunge la un acord de pace între Ucraina și Rusia
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți că este dispus să colaboreze cu administrația Trump pentru a ajunge la un acord de pace între Ucraina și Rusia. Liderul ucrainean a subliniat că nimeni nu își dorește un „război fără sfârșit” și a propus ca primă etapă a negocierilor eliberarea prizonierilor și impunerea unui armistițiu aerian și maritim.
„Echipa mea și cu mine suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a ajunge la un acord de pace durabil. Suntem pregătiți să cooperăm rapid pentru a pune capăt războiului, iar primul pas ar trebui să fie eliberarea prizonierilor și impunerea unui armistițiu aerian și maritim, cu condiția ca și Rusia să procedeze la fel”, a declarat Zelenski.
Liderul de la Kiev a recunoscut că întrevederea sa cu Donald Trump, desfășurată pe 28 februarie la Casa Albă, nu s-a încheiat așa cum și-ar fi dorit, însă și-a exprimat speranța că relațiile dintre cele două țări vor continua pe un ton constructiv.
„Întrevederea noastră de vineri de la Washington nu s-a desfășurat așa cum ar fi trebuit. E regretabil că s-a întâmplat așa. E momentul să reparăm lucrurile și să construim o colaborare eficientă pentru viitor”, a spus Zelenski.
Președintele ucrainean a reafirmat dorința Ucrainei de a semna cât mai curând posibil acordul privind mineralele și garanțiile de securitate cu SUA.
„Ucraina este gata să semneze acest acord oricând și în orice format convenabil. Vedem acest acord drept un pas care să aducă mai multă siguranță și garanții de securitate mai solide. Cred sincer că va fi unul eficient”, a precizat Zelenski.
În acest context, Zelenski a reiterat recunoștința Ucrainei pentru sprijinul american în conflict, menționând momentul crucial în care Trump a aprobat livrarea de rachete antitanc Javelin către Kiev în 2019, ceea ce a schimbat dinamica războiului.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











