Zi "liniștită". Doar un singur șofer fără permis, depistat în Dâmbovița. Bilanț acțiuni poliție- 6 august

masina-politie-accident
Ziua de 6 august 2019 a fost una în care polițiștii dâmbovițeni au aplicat 287 de amenzi a căror valoare se ridică la 75.650 de lei. A fost o zi "ușoară" în comparație cu altele, fie și din perspectiva că doar un singur șofer de ocazie, ce conducea fără permis, a fost prins pe drumurile din Dâmbovița.
La data de 6 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Imagine cu un caracter ilustrativ
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 37 de evenimente, dintre care 24 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 33 de infracțiuni. Din totalul faptelor penale, 14 au fost contra persoanei, 6 contra patrimoniului și 3 la regimul rutier.
Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 287 de amenzi a căror valoare se ridică la 75.650 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut 7 permise de conducere, au retras 13 certificate de înmatriculare și au confiscat bunuri în cuantum de 5.900 de lei
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au depistat pe raza localității Bălteni un tânăr în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.
Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











