Ziua veteranilor de război sărbătorită în avans (și) în Dâmbovița

DSC_0101
Ziua veteranilor de război a fost marcată în avans în 2019. Deși oficial evenimentul are loc, în fiecare an, în data de 29 aprilie, oficialitățile au ales ziua de 23 aprilie pentru anul 2019, pentru a marca evenimentul, principalul motiv fiind calendarul sărbătorilor pascale, și faptul că 29 aprilie este zi nelucrătoare.


Foto- Ziua veteranilor de Război-Teiș, Cimitirul de Onoare Românesc, 2019
În Dâmbovița, la Teiș, lângă Târgoviște, la Cimitirul de Onoare Românesc, a avut loc evenimentul dedicat Zilei Veteranilor de Război. Amplasat în incinta Unității Militare de la Teiș, Cimitirul de onoare Românesc a fost reinaugurat în anul 2015, iar aici odihnesc aproximativ 360 de ostași români căzuți în luptă în timpul primului război mondial (anii 1916-1917).

În mod normal ziua veteranilor de război este sărbătorită în data de 29 aprilie. Asta pentru că în urmă cu 117 ani, pe data de 29 aprilie 1902, regele Carol I a recunoscut, pentru prima dată, oficial, titlul de „veteran de război”, pentru cinstirea celor care, cu demnitate şi patriotism, au luptat pentru ţară în conflictele armate din Războiul de Independență, iar începând cu anul 2007, Ziua Veteranilor de Război este stabilită oficial ca fiind în data de 29 aprilie.
În 2019 însă autoritățile dâmbovițene, dar nu numai acestea, au stabilit ca această zi să fie marcată în data de 23 aprilie, pentru că data de 29 aprilie este în plină sărbătoare pascală, pentru credincioșii ortodocși, și este deasemnea zi nelucrătoare.
Sursa foto articol- Consiliul Județean Dâmbovița
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











