PETRIȘOR PEIU ACUZĂ GUVERNUL DE PIERDEREA A 870 DE MILIOANE DE EURO DIN PNRR

Senatorul AUR Petrișor Peiu a lansat acuzații dure la adresa actualei guvernări, pe care o consideră responsabilă pentru suspendarea de către Comisia Europeană a unei tranșe de 869 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Așa-zișii politicieni pro-europeni de la guvernare au mai făcut o boacănă, una mare de tot. Au pierdut 870 de milioane de euro", a declarat Petrișor Peiu, care califică decizia Bruxelles-ului drept „un rechizitoriu dur împotriva unui guvern incompetent, corupt până în măduva oaselor și complet rupt de nevoile și suferințele românilor de rând."
Potrivit senatorului AUR, suspendarea fondurilor nu reprezintă o simplă sancțiune birocratică, ci o penalizare directă pentru protejarea corupției din instituțiile statului. „Bani pe care Comisia Europeană nu vrea să-i mai dea României, deși România are dreptul la ei, pentru că au acoperit corupția din Ministerul Energiei, au acoperit corupția din rândul magistraților și au acoperit corupția chiar din sânul guvernului", a explicat Peiu.
Parlamentarul a detaliat motivele concrete pentru care fondurile au fost blocate, împărțind suma în trei categorii distincte:
„330 milioane de euro suspendate pentru că România nu a fost în stare să înființeze Autoritatea de Monitorizare a Întreprinderilor Publice, o instituție esențială pentru buna funcționare a companiilor de stat", a precizat senatorul.
Al doilea motiv vizează 227 de milioane de euro, fonduri „pierdute pentru că Ministerul Energiei a menținut și promovat pilele de partid și clientela politică în consiliile de administrație ale firmelor strategice".
Cea mai mare porțiune, de 231 de milioane de euro, a fost „tăiată pentru că guvernul refuză cu încăpățânare să elimine pensiile speciale ale magistraților, menținând un sistem privilegiat care sfidează milioane de români care trăiesc din pensii de mizerie".
Petrișor Peiu a criticat strategia guvernamentală de a ascunde problemele în loc să le rezolve: „În loc să corecteze aceste probleme, guvernul a preferat să le ascundă sub preș, mizând pe faptul că românii nu vor înțelege dimensiunea catastrofei."
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
- 12:05 - Minerii protestează în fața Guvernului: cer venituri compensatorii și tichete de masă
- 10:37 - Primăria Sectorului 1 reziliază contractul cu Romprest. Mafia gunoaielor pierde contractul de milioane de euro după ce a lăsat Capitala în dezastru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News










