Amendă pentru participanții și organizatorul unei petreceri într-un service auto, în Dâmbovița

Amendă pentru participanții și organizatorul unei petreceri într-un service auto, în Dâmbovița
O petrecere organizată în incinta unui service auto din comuna Petreşti, județul Dâmboviţa nu a rămas fără urmări
O petrecere organizată în incinta unui service auto din comuna Petreşti, județul Dâmboviţa nu a rămas fără urmări, și s-a lăsat cu sancţiuni din partea Poliţiei.
În total au fost date amenzi de peste 30.000 de lei.
„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care se aflau mai multe persoane ce participau la o petrecere, pe rază localităţii Petreşti, judeţul Dâmboviţa, la o societate comercială ce are ca obiect de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor, fără respectarea măsurilor de protecţie sanitară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au identificat organizatorul evenimentului, în persoana administratorului societăţii, acesta fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 15.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 55/2020”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
De asemenea, poliţiştii au identificat şi sancţionat contravenţional alte 32 de persoane, care au participat la petrecere, cu amenzi în valoare de 16.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
Poliţiştii din Dâmboviţa, împreună cu celelalte structuri teritoriale, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe şi terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











