Tensiuni majore în Minneapolis după ce o femeie a fost ucisă de agenți federali pentru Imigrație. Primarul cere retragerea acestora

O femeie a fost ucisă de agenți federali pentru Imigrație
Statele Unite se confruntă cu un nou val de tensiuni după ce o femeie de 37 de ani a fost împușcată mortal de agenți ai Autorității Federale pentru Imigrație, în orașul Minneapolis.
Administrația Trump susține că intervenția a fost un act de legitimă apărare, însă autoritățile locale contestă această versiune și au deschis o anchetă separată, desfășurată în paralel cu investigația FBI.
Primarul orașului Minneapolis a avut o reacție dură, cerând public agenților federali să părăsească imediat orașul, pe fondul nemulțumirilor crescânde din comunitate.
Incidentul s-a produs pe o stradă din Minneapolis, unde un SUV de culoare închisă a blocat circulația. Martorii spun că în zonă se aflau mai multe persoane, aparent implicate într-un protest, aliniate pe trotuar. Agenții federali s-au apropiat de vehicul și i-au cerut șoferiței să coboare.
În imaginile surprinse de martori se observă cum unul dintre agenți încearcă să deschidă portiera, în timp ce un altul se poziționează în fața mașinii. În momentul în care femeia a încercat să plece de pe loc, un agent a tras mai multe focuri de armă. SUV-ul a scăpat de sub control și s-a izbit de un stâlp.
Zona a fost imediat izolată de forțele federale, iar accesul publicului a fost restricționat. Victima a fost identificată drept Renee Nicole Good, în vârstă de 37 de ani.
Cazul a stârnit reacții puternice în rândul autorităților locale și al organizațiilor civice, care cer explicații clare și asumarea responsabilității pentru folosirea forței letale.
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
- 10:45 - Incendiu violent pe o șosea din Giurgiu. O mașină a fost mistuită de flăcări
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











