Chindia Târgoviște pierde un jucător, dar a stabilit programul de pregătire pentru Liga I

Vacanța s-a terminat foarte repede pentru jucătorii de la Chindia Târgoviște. În data de 17 iunie s-a stabilit deja reunirea lotului. S-au perfectat deja primele amicale, nu și eventuale transferuri. În schimb, târgoviștenii au pierdut un jucător important.
Conform unor surse din interiorul clubului târgoviștean, recent promovat în prima ligă de fotbal, Chindia începe pregătirile pentru Liga I la începutul săptămânii viitoare, la baza proprie, stadionul "Eugen Popescu".
Chindia Târgoviște- înmânare titlu campioană liga II, ediția 2018-2019
"Echipa va susține antrenamente la Târgoviște pentru o săptămână, apoi vor urca la Brașov pentru un cantonament centralizat. A fost perfectat deja un meci amical, cu Viitorul, pe 24 iunie, la Brașov, existând discuții avansate pentru alte două teste, cu Academica Clinceni și FK Csíkszereda. După încheierea stagiului montan, Chindia se va muta la Aninoasa pentru ședințele de pregătire.", au precizat oficialii echipei.
Târgoviștenii nu au ajuns însă la un acord cu atacantul Valentin Alexandru(27 de ani) ce a avenit la Chindia, adus de antrenorul Viorel Moldovan, din liga I, de la Dunărea Călărași .
Valentin Alexandru- prezentare oficială Gloria Buzău (sursa foto-liga2.prosport.ro)
Valentin Alexandru a fost deja prezentat oficial de Gloria Buzău (foto), echipă antrenată de Ilie Stan, și care a promovat recent în liga secundă de fotbal.
La Chindia Târgoviște, Valentin Alexandru a jucat 11 meciuri și a înscris 3 goluri. Acesta declara,în data de 19 mai 2019, că va negocia cu conducerea echipei târgoviștene, la finalul campionatului, în liga a II, o eventuală prelungire de contract. Se pare însă că cele două părți nu au ajuns la un numitor comun.
Citește și:
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
- 16:43 - Baschet: Rapid, câștigătoarea Cupei României după 31 de ani
- 12:15 - Mircea Lucescu continuă la națională. Selecționerul va fi pe bancă la barajul cu Turcia
- 18:23 - De ce nu se va trage acoperișul Arenei Naționale pentru derby-ul Rapid – Dinamo, deși este funcțional
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News










