Consiliul Județean Dâmbovița anunță că a fost demarată procedura de achiziționare pentru studiul de fezabilitate, pentru stadionul Municipal de la Târgoviște. Stadionul ar urma să fie realizat cu fonduri de la CNI și ar trebui să coste, conform proiectului, aproximativ 30 de milioane de euro.

Un nou stadion la Târgoviște. Asta au anunțat astăzi autoritățile județene dâmbovițene, prin intermediul unui comunicat de presă, în care se spune că a fost inițiată procedura de achiziție publică pentru studiul de fezabilitate.

Foto– SICAP, stadion Târgoviște

Comunicat de presă CJ DB

„Compania Națională de Investiții (CNI) a scos la licitație, ieri, 5 septembrie 2019, prin SICAP (platforma publică de achiziții publice) contractul de prestări servicii având ca obiect ”Elaborare studiu de fezabilitate și studii de specialitate – Construire Stadion Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”.

Foto– proiect stadion nou Târgoviște (proiect CNI)

 Proiectul are o valoare estimată 542.904,10 lei, fără TVA, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 30.09.2019, ora 15.00. Documentația va sta la baza realizării proiectului tehnic și execuției obiectivului de investiții.

Vă reamintim că valoarea totală estimată a investiției ,,Stadion Municipiul Târgovişte” este de 133.693.847 lei (29,3 milioane Euro). Amplasamentul are o capacitate maximă de 15.000 locuri și este dotat cu stadion pentru fotbal, pistă de atletism, existând și posibilitatea organizării de jocuri de rugby. Stadionul va fi dotat cu anexe sportive, facilități pentru antrenament, căi de acces, parcări pentru public și pentru personalul de serviciu, parcări specializate pentru vehiculele serviciilor de urgență, spații pentru alimentație și consum, dar și spații verzi amenajate, în conformitate cu cerințele Federației Române de Fotbal și ale Federației Române de Rugby, având omologare categoria 4 UEFA.

 Această nouă etapă privind investiția ”Stadion Municipal” reprezintă încă o dovadă a faptului că demersurile întreprinse de Consiliul Județean Dâmbovița sunt unele susținute, menite să contribuie la dezvoltarea județului, atragerea de investitori și de turiști și crearea de locuri de muncă”

Stare proiecte

Se precizează în comunicatul de presă. Stadionul umează a fi construit pe o suprafață ce a fost cedată, de către CJ DB, către CNI. Proiectul are o vechime de câțiva ani, până acum CNI nemanifestând nicio intenție de a demara proiectul.

Foto Stadion „Eugen Popescu” Târgoviște, 03.09 2019

La Târgoviște, administrația locală a demarat un alt proiect de reabilitarea a stadionului deja existent, „Eugen Popescu” ( cu fonduri dintr-un împrumut bancar, aproximativ 8 milioane de euro). Deocamdată au fost realizate doar demolările la arena „Eugen Popescu”.

Foto- Stadion „Ilie Oană”, meci Chindia Târgoviște

În cazul ambelor stadioane, atât cel nou, realizat cu fonduri de la CNI, cât și cel vechi (Eugen Popescu), reabilitat de primăria Târgoviște, ar fi vorba de o arenă nouă pe care să poată evolua echipa Chindia Târgoviște (liga I de fotbal), echipă ce momentan joacă meciurile din prima ligă, considerate acasă, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Articolul precedentSesiune nouă de admitere, la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște
Articolul următorFoto-Video| Expoziție „altfel”, în centrul Târgoviștei, de zilele orașului