Un tânăr de 20 de ani, din Dâmbovița, aflat sub influența alcoolului, a fost oprit de două ori azi-noapte, de polițiști, pe DN 1, în stațiunile de pe Valea Prahovei. Dacă prima dată a scăpat doar cu permisul reținut, a doua oară i-a fost întocmit dosar penal.
„Noaptea trecută, în jurul orei 02:00, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 1 E60, pe raza stațiunii Sinaia, polițiștii din cadrul stațiunii au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani din județul Dâmbovița.
În urma verificărilor efectuate s-a constat faptul că tânărul a mai fost oprit în trafic, cu puțin timp în urmă de către polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni, iar la testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Sursa: Realitatea de Prahova