Un tânăr de 34 de ani din Găești a fost reținut de către polițiști, după ce a spart un magazin de pe raza orașului, în noaptea de marți spre miercuri. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea unei măsuri preventive.

„În urma documentării activității infracționale de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, la data de 4 ianuarie a.c., a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 34 de ani.

Cel în cauză este bănuit că, în noaptea de 3 spre 4 ianuarie a.c., ar fi spart mai multe geamuri și ar fi pătruns în incinta unui magazin din Găești, unde ar fi intenționat să sustragă bunuri.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, violarea sediului profesional și tentativă la infracțiunea de furt”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorDâmboviţa. Femeie rănită în urma coliziunii dintre trei mașini