Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, ca urmare a cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, patru bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 33 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și mărturie mincinoasă, fapte prevăzute de art. 193, art. 224 și art. 273 din Codul Penal.

Un alt bărbat de 30 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, care se sustrăgea cercetărilor, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore.

Bărbații sunt bănuiți că, în data de 20 decembrie 2020, ar fi agresat fizic două persoane în vârstă de 20 și 49 de ani, din localitatea Doicești, și ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței acestora.

Totodată, unul dintre bărbați, în cadrul activităților de cercetare penală efectuate, ar fi făcut afirmații mincinoase.

Cei în cauză au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de doi dintre aceștia fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de ceilalți trei măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentEurodeputatul Dan Motreanu, scrisoare către Charles Michel: Propunem o alianță farmaceutică a UE și o alianță cu SUA pentru creșterea producției de vaccinuri anti-COVID-19
Articolul următorCoronavirus 1 martie: 2.096 cazuri noi şi 53 decese