Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Învierii Domnului. Azi, gospodinele pregătesc drob, friptură și borș de miel. Românii păstrează o serie de tradiții și obiceiuri pe care le rânduiesc, cu sfințenie, an de an, în Sâmbăta Mare.
La miezul nopții, lumea porneşte în linişte spre biserică, pe drum se vorbeşte în soaptă, iar la slujba toată lumea stă cu mare evlavie. După ce iau lumina, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană şi în ziua de Înviere, dar şi peste o săptămână, când e Paştele Morţilor. De aceea, culoarea cu care s-au vopsit ouăle de Paşti nu se aruncă, ci se păstrează o săptămână, când se roşesc din nou ouă, se duc la biserică, se slujesc şi apoi se duc afară, la morminte, şi se dau de sufletele celor duşi.
Copiii abia asteaptă să vină de la slujba de Paşti, ca dorm o oră, două, şi se scoală să meargă prin vecini, să vestească Învierea şi să primească ouă roşii şi bănuţi. Baieţii merg întâi, în zori, şi apoi fetiţele, după ceasurile zece, unsprezece. Ca aşa e credinta, în ziua de Paşti trebuie să-ţi intre întâi în casă un baiat, ca să ai spor şi bogăţie, că dacă-ţi intră o fată, ţi-aduce saracie şi ghinion.
Pe vremuri era obligatoriu ca femeile să îmbrace, la slujba de Înviere şi în zilele de Paşti, măcar o camaşă nouă, cusută în orele de taină ale nopţii, iar barbaţii să aibă cel puţin o pălărie nouă.
La masa de Paşti, la amiază, se adună cei ai casei, se mănâncă miel şi cozonac şi se petrece în linişte, fără muzică şi gălăgie. Bătrânii ies apoi la porţile caselor şi vorbesc, povestesc.
În intervalul dintre răstignirea pe cruce şi Înviere, Fiul lui Dumnezeu a lăsat trupul Său să zacă în mormânt trei zile şi în acest timp S-a coborât cu sufletul la iad, sfărâmându-i porţile. Trăind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit să ne arate că este posibilă o viaţă spirituală, biruitoare şi fericită, şi fără de trup. Până la El, oricine murea se ducea la viaţa chinuită din iad, întrucât toţi treceau pragul eternităţii cu sufletul transfigurat de păcat. Aceste trei zile de viaţă ale lui Iisus cu sufletul despărţit de trup formează începutul Raiului. Începând din acest moment, sufletele celor drepţi sunt aşezate în Rai până la Învierea lor cu trupurile. Această înviere, numită şi Învierea de Obşte, va avea loc la a doua venire a Mântuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorât la iad a fost acela de a încredinţa şi celor de acolo, care au trăit pe pamânt înaintea Sa, Vestea cea bună a mântuirii neamului omenesc de sub robia diavolului şi a păcatului.
