Incident într-o benzinărie din orașul Moreni.
 
Un bărbat de 41 de ani, din localitate, a distrus cu o lopată geamurile unei stații de alimentare cu combustibil, precum și vitrinele și rafturile pe care se aflau expuse diferite produse în vederea comercializării, în zilele de 14 mai și 1 iunie.

De asemenea, bărbatul nu ar fi respectat sentința penală emisă de Judecătoria Moreni prin intermediul căreia i s-ar fi interzis să pătrundă în magazinul stației de alimentare fără acordul administratorului și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Acesta este bănuit și că ar fi amenințat cu acte de violență administratorul societății, un bărbat de 55 de ani, din Găești.

După infracțiunile comise, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Totodată, astăzi, acesta a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

“La data de 13 iunie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, față de un bărbat de 41 de ani, din localitate, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Bărbatul este bănuit de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere, amenințare și neexecutarea sancțiunilor penale.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentProteste de amploare în toată țara. Medicii amenință cu greva
Articolul următorMarius Budăi: ”Majorarea pensiilor este o țintă a noastră în programul de guvernare”