Consiliul Județean Dâmbovița a lansat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Domeniului Schiabil Cocora. Este un nou pas pentru transformarea stațiunii Padina-Peștera în una dintre principalele atracții din Bucegi.C

Potrivit conducerii CJ, prin acest studiu de fezabilitate va fi identificată cea mai bună variantă de amenajare a Pârtiei «Cocora», dar și a celorlalte facilități necesare unui turism durabil și atractiv, în care se vor regăsi și vor fi prevăzute:

  • Instalațiile de transport telescaun-telegondolă și teleschi;
  • Instalație de înzăpezit;
  • Restaurant «Belvedere Cocora». Acesta va primi minimum 150 de persoane și se va amplasa astfel încât să permită accesul facil din zona pârtiei și dinspre stația instalației de transport;
  • Apres-schi-ul va fi o construcție individuală care va adăposti 400 de persoane. În această zonă, va fi posibilă montarea unei scene pentru organizarea de concerte în aer liber;
  • Centru de închiriat echipament sportiv (echipament de schi, biciclete, sănii);
  • Școală de schi;
  • Restaurante, cafenele, ceainării, obiecte de suvenir, punct de informare turistică;
  • Parcare auto structurată pe 3 zone pentru 565 de autoturisme și 20 de autocare;
  • Bandă transportoare cu lungime de cca 320 m, dedicată în special utilizării de către schiorii echipați;
  • Pistă de biciclete;
  • Modernizarea drumului auto spre zonă.

„Impactul economic al «Domeniului Schiabil Cocora» va fi unul semnificativ! Vor fi investiții conexe, se vor crea locuri de muncă, iar județul Dâmbovița va deveni una dintre atracțiile turistice ale României”, spune Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.

Contractul, cu o valoare estimată la 3.623.529 de lei, fără TVA, se referă la elaborarea de servicii de realizare studiu de fezabilitate, documentație pentru obținere avize, acorduri, plan urbanistic zonal, masterplan, studiu geotehnic, studiu topografic, studiu hidrologic, studiu de condiții inițiale privind biodiversitatea zonei, raport de mediu, studiu de evaluare adecvată, studii de specialitate necesare emiterii actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului în vederea realizării proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de turism în zona Padina-Peștera”.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 30 martie.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCe bugetari care ar putea scăpa de obligaţia completării declaraţiilor de avere şi de interese
Articolul următorDâmboviţa. Un bărbat de 45 de ani a murit după ce a căzut din Turnul Chindiei