Victorie importantă, pe teren propriu, pentru CSM Târgoviște, în prima ligă de volei feminin. Târgoviștencele au trecut de un adversar dificil UVT Agroland Timișoara cu scorul de 3-0.

Partida contând pentru etapa a treia a Ligii Naționale de volei feminin a avut loc la Târgoviște,în Sala Sporturilor, în fața unei asistențe modeste.Deși adversarul, UVT Agroland Timișoara, se anunța, din perspectiva meciurilor anterioare, a fi un adversar redutabil, pe terenul de la Târgoviște, partida nu a avut practic istoric.

Gazdele s-au impus cu 3-0 (25-22, 25-17, 25-17) la capătul unei partide în care n-au avut emoții decât în primul set.

Echipele (sursa CSM Târgoviște) au fost următoarele:

Târgoviște: S. Klisura 9, G. Bălae 2, R. Buterez 8, A. Lakovic 8, A. Trică 9, T. Sredic 10, L. Ciocian 2, R. Marciu 2, D. Calotă și M. Jeremic.
Antrenor: Luka Valerijan
Timișoara: D. Cărbuneanu 4, R. Iancu 4, S. Miclăuș 2, B. Kosekova 2, L. Vasilică 2, K Jovanovic 7, M. Orle 16, A. Petra 1, D. Lupescu 4.
Antrenor: Paul Bogdan
Următoarea partidă, pentru CSM Târgoviște, va fi în data de 14.11.2018, în deplasare, pe terenul vicecampioanei, locul II în ediția precedentă a Ligii campionilor la volei feminin, CSM Volei Alba Blaj.
(Sursa foto articolwww.csmtargoviste.ro)
Articolul precedentColiziune între două autoturisme, la Voinești. Două persoane rănite ușor
Articolul următorA pus în pericol doi minori. Accident fără victime la Priseaca, în Dâmbovița