Operatorii STS au preluat anul trecut 10.248.377 de apeluri (cu 90.000 mai puţine decât în 2021), dintre care urgenţele au reprezentat 57,82%, informează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

În 2022, numărul apelurilor de urgenţă preluate într-o limbă străină a crescut cu 16% faţă de anul precedent. S-au înregistrat 24.383 de astfel de apeluri faţă de 20.944 în 2021. Numărul apelurilor la 112 procesate în limba ucraineană şi rusă a crescut la peste 1.000 în 2022 faţă de 2021, când au reprezentat mai puţin de 50 de cazuri.

„Anul trecut, operatorii STS ai Serviciului de urgenţă 112 au gestionat urgenţe în diferite limbi străine, au oferit sprijin de traducere pe timpul interviului şi al intervenţiei pentru îngrijiri medicale de urgenţă, operaţiuni de căutare şi salvare în zonele montane din apropierea graniţei sau în colaborarea cu autorităţile locale şi cele din ţările vecine. Fiecare operator stăpâneşte cel puţin o limbă de circulaţie internaţională, printre care amintim engleză, franceză, spaniolă, ucraineană, maghiară, italiană, germană, turcă, rusă, greacă şi bulgară”, informează STS.

Din totalul de 10.248.377 de apeluri preluate anul trecut, 42,18% au fost non-urgente, reprezentând: solicitări de informaţii privind traficul rutier sau mersul trenurilor, comenzi de taxi şi livrări de mâncare, sesizări privind pensiile sau diverse servicii de stat, precum şi alte solicitări pentru care nu era necesară intervenţia de urgenţă a echipajelor specializate.

În cadrul formularelor de feedback, peste 95% din cei intervievaţi s-au declarat mulţumiţi de interacţiunea cu operatorii STS şi au precizat că au încredere să apeleze 112.

Numărul apelurilor non-urgente a crescut cu aproximativ 1,5 puncte procentuale faţă de anul 2021, dar a scăzut cu peste un punct procentual faţă de anul 2020. Cele mai multe dintre cazurile de urgenţă recepţionate anul trecut au fost transferate către Ambulanţă (51,36%), urmată de Poliţie (23,35%), ISU-SMURD (18,05%), Jandarmerie (5,12%) şi alte agenţii (2,11%).

Judeţele cu cel mai ridicat procent de cazuri de urgenţă raportat la numărul total de apeluri înregistrate sunt: Bucureşti-Ilfov – 66,41%, Alba – 66,24%, Cluj – 66,16%. Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente raportat la numărul total de apeluri înregistrat la respectivul Centru 112 sunt: Gorj – 64,86%, Mureş – 58,03% , Covasna – 55,70%.

Peste 60 de sedii ale autorităților publice centrale și locale, instituții de cultură și obiective turistice, precum și clădiri ale unor companii private, din București și din țară, vor fi iluminate, în această seară într-un mesaj de unitate prin care vrem să subliniem  importanța Serviciului de urgență și a apelării responsabile a numărului unic 112.

Articolul precedentAccident în Dâmbovița. O persoană și-a pierdut viața
Articolul următorCasă mistuită de flăcări în Dâmboviţa. Patru autospeciale au intervenit pentru lichidarea flăcărilor